21 octombrie 2009

Comunismul, o religie

Nu este singulară opinia conform căreia comunismul este o religie. Mircea Eliade, în lucrarea sa "Sacrul şi Profanul", atrăgea atenţia asupra noilor religii apărute, unele dintre ele fiind apanajul ştiinţei din punct de vedere al justificării (cosiderată la prima vedere ca fiind în opoziţie cu religia). Dar să nu ne grăbim şi să analizăm câteva definiţii, pentru a discuta pe aceeaşi limbă. Mai întâi, ce este religia? Conform dicţionarului explicativ este sistemul de credințe și de practici privind sentimentul existenţei divinității și care îi unește pe toți cei care aderă la acest sistem. O altă definiţie găsită în dicţionarul de neologisme: formă a conștiinței sociale caracterizată prin credința într-o divinitate creatoare și guvernatoare a cosmosului și prin oficierea unui cult. Cu certitudine o definiţie cuprinzătoare şi mulţumitoare nu poate fi găsită, fiecare având propria sa interpretare a fenomenului religios, influenţată de propria viziune asupra existenţei.

Din acest motiv trebuie să avem în vedere doar o definire descriptivă. Aşadar religia are anumite atribute ce o fac ceea ce este. Pe măsură ce le voi prezenta încerc şi să definesc comunismul din acel punct de vedere. Fără să pun în discuţie existenţa sau inexistenţa divinităţii, care devine informaţie irelevantă pentru procesul de analiză a manifestărilor specifice.

Religia se bazează pe omul religios, ce crede informaţiile pe care i le furnizează organizaţia (biserica) din care face parte. La fel şi comunismul, pretinde ca fiind adevăr informaţiile deţinute de partid şi se bazează pe proletar, pe omul care crede în justeţea acestor valori. Ca şi omul religios, proletarul nu este definit, este idealizat. Nimeni nu este fără de păcat (conform religiei), nici proletarul nu este destul de proletar. Pentru a deveni el trebuie să îşi facă autocritica, ca modalitate de purificare şi penitenţă. Sau trebuie să aibă o origine sănătoasă, ca şi cum ar fi trebuit să fie botezat în pruncie. Totodată el este redus ca persoană la nivelul de neiniţiat, păcătos şi supus greşelilor. Abia după ce trece prin procesele specifice (învăţământ politico-ideologic) slujba îl poate, eventual, ridica la un nivel normal. Abia atunci poate fi tolerat şi acceptat în biserică, în organizaţie. În cadrul căreia grupul iniţiaţilor (secretarii de partid, prezidiul) este în măsură să hotărască direcţiile, bineînţeles printr-un trimis, adică un om cu har, reprezentantul forului superior. Orice opinie divergentă este penalizată prin excomunicare, prin excludere, şi aduce oprobiul public.

Religia devine fundament de coeziune a oamenilor şi creează mase ce slujesc unui anumit scop, respectiv de a ajunge într-un anumit loc definit ca fiind raiul sau nirvana. Acelaşi proces solicită şi comunismul proclamând ca fiind posibilă şi implacabilă o societate egalitaristă şi finală, Epoca de Aur (la Ceauşescu). Dar asta numai în măsura în care revoluţia va triumfa, adică, din punctul de vedere al religiei, odată cu venirea unui mesia. În viziunea religioasă acest lucru se întâmplă după apocalipsă, o altă idee adoptată şi adaptată de comunism, prin revoluţia sângeroasă, armată, violentă şi finală, în care toţi opozanţii, adică necredincioşii, sunt sortiţi pieirii.

Religia are un ţel personal pentru fiecare, mântuirea. Comunismul ne-a împins spre omul nou, multilateral dezvoltat, apt să clădească acea societate pefectă, fericit în momentul în care a ajuns să trăiască acolo.

Religia se bazează în construcţia sistemului său de valori pe informaţiile transmise de profeţi, eroi, iniţiaţi sau preoţi configurate în coduri de legi şi cărţi sfinte, considerate ca fiind atotcuprinzătoare. Comunismul are scriitori săi, Marx, Engels, Lenin, Ceauşescu chiar, a căror idei sunt considerate imuabile. Orice îndoială devine erezie şi blasfemie, exact ca într-o religie.
Religia are propria sa pleiadă de mituri, sărbători şi simboluri care o fac pentru aderenţi atractivă şi justificată. Comunismul este plin de exemple în acest sens: mitul renaşterii se numeşte revoluţie (data respectivă sărbătorindu-se cu sfinţenie), mitul eroilor este exacerbat (ilegaliştii fiind în prim plan), botezul este convertit în festivitatea de primire în organizaţie, iconografia este plină de seceri şi ciocane, drapele roşii sau portrete ale unui mesia (Ceauşescu, Lenin sau Stalin), bisericile sunt stadioanele pline pentru sărbătorile aşa zis laice, procesiunile religioase se transformă în defilări, reculegerea la diferitele moaşte sfinte se face în comunism la mausolee iar închinarea la icoane este suplinită prin depunerea de coroane de flori la diferite ansambluri statuare specifice.

Comunismul are o ideologie care proclamă deţinerea adevărului, orice alte opinii fiind combătute, blamate, ignorate sau chiar pedepsite. Acelaşi lucru se întâmplă şi in cadrul religiei.
Ca orice religie, ce în momentul în care, având destulă putere, se impune în viaţa tuturor prin faptul că devine religie de stat, şi comunismul, ajuns să controleze sau să impună liderii politici, realizează exact societatea de care s-a ferit şi pe care a blamat-o, o societate religioasă, dictatorială.

Să sperăm că nu ne vom întoarce din nou la o formulă de dictatură politico-ideologică.
Probabil vom fi din ce în ce mai inteligenţi şi raţionali. Deşi asta presupune efort...

14 comentarii:

  1. Sunt intr-adevar asemanatoare, dar seamana in sensul in care sunt ambele niste ideologii totalitare. Ambele cer supunere orbeasca, ambele spala creiere...

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnu' blogger, e foarte interesant ce ne povestiți, da' am și eu două lucruri de spus:

    1. «Nu este singulară opinia drept care comunismul este o religie.»

    Vă rog eu, pentru urechile sensibile, schimbați treaba aia în „opinia conform căreia așa și pe dincolo”.

    2. Cîte-un rînd liber între paragrafe este plăcut ochilui cetitorului!

    RăspundețiȘtergere
  3. Fa posturile astea mai scurte. Fii mai concis. Daca toate blogurile pe care le citesc ar avea posturi din astea kilometrice ar trebui sa citesc bloguri o ora intreaga.

    Comunismul utopic e foarte diferit de crestinismul utopic. Comunismul nu ti cere in mod expres sa te masochizezi si sa te umilesti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Umilirea, flagelarea sau pocăirea sunt specifice unor religii, una dintre ele fiind creştinismul, dar nu fac o paralelă doar cu religia creştină. Asta nu însemnă că nu există asemănări, de exemplu autocritica seamănă foarte mult cu spovedania şi pocăirea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Autocritica e și o altă denumire pentru complexul ne-blamabil de a fi modest și de a îți recunoaște neajunsurile, încercînd ca pe viitor să le corectezi.

    Iar complexul ăsta de acțiuni poate exista și în sine, independent de un context politic sau religios.

    La fel ca... moralitatea, care nu este un „dat” al religiei (cum susțin, evident, religioșii).

    RăspundețiȘtergere
  6. Bine ai venit in blogosfera rationalista romaneasca!

    Fain articolul, am scris si eu pe tema asta. Cred ca toate ideologiile utopice au asemanari cu religia, doar o evolutie naturala a societatii o poate contracara. Si nazismul avea multe ritualuri si simboluri care pot fi puse in paralel cu cele crestine, ba le mai folosea si pe acestea plus cele din mitologia nordica...

    RăspundețiȘtergere
  7. Comunism, socialism, capitalism, PROSTIE !

    RăspundețiȘtergere
  8. S-ar putea sa te intereseze:
    http://bezbojnicul.blogspot.com/2009/06/religiile-politice.html

    RăspundețiȘtergere
  9. O suma de ineptii, compunerea scolara de mai sus.

    „Nimeni nu este fără de păcat (conform religiei), nici proletarul nu este destul de proletar. Pentru a deveni el trebuie să îşi facă autocritica, ca modalitate de purificare şi penitenţă.”

    Orice om ce doreste sa evolueze, in orice domeniu (profesional, etic, epistemologic etc.) trebuie sa-si faca auto-critica, sa-si afle punctele slabe pe care sa le indrepte ulterior.

    „Sau trebuie să aibă o origine sănătoasă, ca şi cum ar fi trebuit să fie botezat în pruncie.”

    Lucrurile stau mult mai simplu: un urmas de burghez este probabil sa aiba imprimate din copilarie o mentalitate si anumite apucaturi specifice clasei din care a facut parte (consumerism, ostentatie, aroganta, posibil dispret pentru muncitorul de rand). Pt. a se integra in clasa celor care isi castiga traiul din munca, si nu din exploatare asa cum faceau parintii lui, e nevoie de un efort sustinut de schimbare de mentalitate, care nu e la indemana tuturor. De aceea cei cu origine nesanatoasa au fost priviti cu suspiciune de comunism.

    „Abia după ce trece prin procesele specifice (învăţământ politico-ideologic) slujba îl poate, eventual, ridica la un nivel normal. Abia atunci poate fi tolerat şi acceptat în biserică, în organizaţie. În cadrul căreia grupul iniţiaţilor (secretarii de partid, prezidiul) este în măsură să hotărască direcţiile, bineînţeles printr-un trimis, adică un om cu har, reprezentantul forului superior. Orice opinie divergentă este penalizată prin excomunicare, prin excludere, şi aduce oprobiul public.”

    Schimband cativa termeni, ce se spune aici poate deveni valabil si pt. o biata admitere la facultate. Evident ca cine doreste sa intre intr-o institutie superioara socio-politica (Comitetul Central, Facultatea de Drept, Rotary Club, echipa nationala de fotbal etc) va trebui sa se initieze si sa fie acceptat pe baza rezultatelor de catre „un om cu har”, cu putere de decizie, din respectiva organizatie.

    „iconografia este plină de seceri şi ciocane, drapele roşii sau portrete ale unui mesia (Ceauşescu, Lenin sau Stalin), bisericile sunt stadioanele pline pentru sărbătorile aşa zis laice, procesiunile religioase se transformă în defilări...”

    Orice partid important de pe lumea asta are insemne, organizeaza mitinguri si defilari, are steaguri, ba mai noi tricouri, sepci, pixuri, brichete si pungi de plastic pe care uneori sunt imprimate figurile liderilor respectivei formatiuni.


    „Religia se bazează în construcţia sistemului său de valori pe informaţiile transmise de profeţi, eroi, iniţiaţi sau preoţi configurate în coduri de legi şi cărţi sfinte, considerate ca fiind atotcuprinzătoare. Comunismul are scriitori săi, Marx, Engels, Lenin, Ceauşescu chiar, a căror idei sunt considerate imuabile. Orice îndoială devine erezie şi blasfemie, exact ca într-o religie.”

    Exact acelasi lucru se poate spune despre capitalism, dupa cum am aratat in articolul meu, Capitalismul, o religie:
    http://downshiftingromania.blogspot.com/2009/10/capitalismul-o-religie.html

    Vezi sectiunea Textele sacre ale religiei capitaliste.

    Pe scurt, ceea ce se scrie in postarea Comunismul, o religie, este ori exagerat, ori denota o slaba intelegere a realitatilor sociale, ori nu se constituie intr-o critica a comunismului mai degraba decat intr-o critica a alternativei la el, capitalismul.

    RăspundețiȘtergere
  10. Pentru downshifting_romania:

    Autocritica ca execuţie în public - după cum se întâmpla pe vremea comunismului - nu era nicidecum o modalitate de asumare a punctelor slabe, ci doar o modalitate de umilire specifică oricărei religii pentru a aduce oaia rătăcită pe drumul cel bun, o demonstraţie de putere exercitată de conducători.

    Cât despre pleiada de simboluri, modele şi personalităţi comentate mai sus este bine să citim postarea ulterioară: Simbolul.
    Comunismul este o religie tocmai datorită faptului că, deţinând controlul societăţii, a impus o anumită simbolistică ca fiind singura valabilă.

    Deşi capitalismul are tarele sale, întradevăr, se poate spune că este în avantaj datorită tocmai a ceea ce este blamat de tine: piaţa liberă. Nu atât prin piaţă, cât prin liberă. Libertatea este totuşi un avantaj şi un stimulent pentru dezvoltare.

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu stiu cine a zis primu faza asta cu comunismul religie... dar cu siguranta ca a zis-o metaforic... nicidecum nu se gandea ca or sa vina ateistii sa o faca dogma a ateismului.
    Sunt curios, daca un ateist nu crede ca comunismul e religie, il excomunicati dintre voi?!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu există echivalență între ateist și comunist. În schimb există echivalență între omul religios (care deține "adevărul absolut", indiferent ce dovezi contrare crezului său îi prezintă realitatea) și bigot (Persoană care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; om habotnic; bisericos).

      Ștergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.