"Chipul Terrei este marcat de religiile jalei. În creştinism au atins o anumită valabilitate generală. Haita din care s-au ivit n-are o durată prea lungă. Ce a dat formelor de credinţă provenind din jale consistenţa lor? De unde provine persistenţa lor peste milenii?
Legenda în jurul căreia ele se formează este cea a unui om sau Dumnezeu care a pierit pe nedrept. Este întotdeauna istoria unei persecuţii, fie ea la vânătoare sau hăituire. Şi un proces nedrept poate fi implicat. Când este vorba de vânătoare, s-a greşit ţinta, vânătorul cel mai de seamă fiind lovit în locul animalului urmărit... Tocmai această moarte nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată, iar durerea provocată de ea este peste măsură de mare...
Se poate întâmpla - şi va fi cazul de mai târziu şi care nu mai este mitic - ca un grup de rude şi ucenici să poarte doliu după cel mort - cum a fost după Isus sau după Hussein, nepotul Profetului, martirul specific al şiiţilor.
Vânătoarea sau persecuţia sunt descrise în toate detaliile, este o poveste exactă, prezentată foarte personal; întotdeauna curge sânge, chiar şi în cea mai umană dintre toate patimile. În cea a lui Hristos lucrurile nu se desfăşoară fără sânge şi răni. Fiecare dintre acţiunile din care se compune patima este resimţită ca o nedreptate şi, pe măsură ce ne îndepărtăm de timpurile mitice, se accentuează tendinţa de a prelungi patimile şi de a le înzestra cu nenumărate trăsături omeneşti...
În jurul sfârşitului ei se formează o haită de jeluire, dar jeluirea are o notă specială: cel mort şi-a dat viaţa de dragul oamenilor, care îl plâng. Ei vor să-l aibă iarăşi viu...
Este momentul în care toţi vin grăbiţi din toate părţile şi oricine doreşte să jelească este binevenit. În aceste culte religioase haita de jeluire se deschide spre exterior şi se extinde, căpătând caracterul unei mase în plină creştere. Faptul se produce chiar la festivitatea consacrată mortului, atunci când patimile lui sunt reprezentate...
De ce se ataşează atât de mulţi oameni de practica jeluirii? În ce constă atracţia ei? Cu ce le ajută ea oamenilor? Cu toţi cei care se ataşează grupului, se întâmplă acelaşi lucru: haita de vânătoare sau de hăituire se absolvă de vină devenind o haită de jeluire. Oamenii au trăit ca persecutori şi tot în chip de persecutori trăiesc în continuare. Ei caută carne străină, o taie şi se hrănesc din chinul făpturilor slabe. În ochii lor se oglindeşte agonia victimei, iar ultimul ei strigăt, la auzul căruia ei se delectează, li se întipăreşte pentru totdeauna în suflet. Poate că cei mai mulţi dintre ei nu bănuiesc că odată cu trupul îşi hrănesc şi întunericul din ei înşişi. Însă vinovăţia şi teama lor interioară cresc neîncetat şi astfel, fără să-şi dea seama, ei jinduiesc după mântuire. De aceea se apropie de cineva care moare pentru ei, iar prin bocetele lor se simt ei înşişi ca nişte persecutaţi. Orice ar fi făcut, orice năpastă ar fi provocat, în această clipă ei se alătură suferinţei. Este o schimbare bruscă, cu bătaie lungă, a părţilor. Cel care moare îi eliberează pe oameni de vinovăţiile acumulate ale uciderii şi de spaima că moartea i-ar putea lovi pe ei înşişi. Tot răul făcut altora, un altul îl ia acum asupra sa; iar prin faptul că se ataşează de el cu fidelitate şi fără reţinere, toţi ceilalţi speră să scape de răzbunare.
Se dovedeşte în acest fel că religiile jeluirii sunt indispensabile pentru gospodărirea sufletească a oamenilor, atâta vreme cât ei nu pot renunţa la uciderea în haită...
Cea mai importantă din toate religiile jeluirii este creştinismul."
Elias Canetti - Masele şi puterea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.