8 februarie 2013

Este o certitudine - Diavolul nu există! Nu vă temeţi să fiţi raţionali! Deşi asta presupune efort...

Motto-ul din titlu a iscat de nenumărate ori semne de întrebare.
Formula a venit ca o alternativă de formă la campania ateiştilor din Marea Britanie din perioada naşterii blogului: "There's probably no God... now stop worrying and enjoy your life". Un fel de întoarcere pe dos a cuvintelor dar păstrând sensul. Şi venea foarte bine în completarea pseudonimului meu de blogger: Profu' de Religie.

De curând am primit următorul mesaj: Susţineţi că: "Este o certitudine - Diavolul nu există!" şi "Nu vă temeţi să fiţi raţionali! Deşi aceasta presupune efort..." Prin ce mijloace raţionale aţi dobândit această certitudine?.

Să o luăm cu "certitudinea". A avea o certitudine este un lucru mare, mai ales că subiectivismul personal şi capacitatea de a realiza un model plauzibil, funcţional şi conform realităţii e aproape imposibil. Cu certitudine e aşa. Dar certitudinea respectivă vine nu numai dintr-un căutat antagonism cu probabilitatea lipsei divinităţii din sloganul englez ci şi cu certitudinile persoanelor religioase. Credincioşii au certitudinea existenţei Dumnezeului lor (şi câteodată a Diavolului corespondent) fără a avea nici un fel de dovezi pentru a susţine, raţional, acestă certitudine. Aceştia nu se îndoiesc deloc în credinţa lor şi consideră că nu se pot înşela în această privinţă. Numai că noi suntem supuşi greşelii şi ne putem înşela în ceea ce priveşte existenţa a "ceva", fie şi divinitatea, sau chiar lipsa ei. Mă alătur şi eu lui LazyPawn şi proclam - Sunt împotriva ateismului-credinţă: Din punctul meu de vedere, unul din punctele forte ale ateismului este tocmai acela că este o poziție care poate fi teoretic falsificată, o poziție deschisă revizuirii. La fel ca o teorie științifică, în condițiile în care este contrazisă de noile descoperiri, trebuie abandonată. Cu alte cuvinte, dacă ar apărea niște dovezi care să indice existența unui agent cu puteri nelimitate, ceva ce s-ar putea denumi dumnezeu, atunci ateul ar accepta că s-a înșelat. Prin această deschidere intelectuală ateul se situează de la început de partea rațiunii și a adevărului bazat pe dovezi, și nu de partea unei dogme care nu poate fi schimbată de nimic.

Acum să discutăm un pic despre Diavol. Conform religiilor abrahamice (ebraică, creştină, islamică) acest personaj este întruchiparea răului, antagonică fiinţă a Dumnezeului cel bun. Numai că Rău şi Bun sunt interpretări personale, subiective. Binele în sens absolut nu există, după cum nu există nici Răul absolut. De exemplu un virus poate fi rău pentru noi, în sensul că ne îmbolnăveşte, dar pentru urmaşii săi e bun odată ce ne îmbolnăveşte destul de bine încât să se poată înmulţi. Aşa că aici am certitudinea inexistenţei Diavolului, chiar dacă ipotetic ar putea exista o divinitate, deoarece aceasta este bună sau rea doar pentru noi şi nu în esenţa sa.
O altă abordare este în acelaşi palier cu siguranţa pe care o avem când ne referim la faptul că Moş Crăciun, Zâna Măseluţă şi Iepuraşul de Paşti nu există.

Partea a doua a motto-ului este de fapt "justificarea" certitudinii din prima parte. Pentru a avea un anumit nivel de certitudine (nu absolut, ci în sensul că suportă revizuire) trebuie să ne bazăm doar pe evidenţe manevrate cu raţiune. Dovezile comportă un anumit nivel de adevăr, odată ce există, iar acestea trebuie să fie controlate cu ajutorul unor instrumente libere de subiectivismul şi toleranţele simţurilor noastre. Pentru a explica voi face referire la imaginea pe care au avut-o oamenii cu privire la pământ de-a lungul istoriei cunoaşterii despre acesta. Observaţiile directe ne spun că acesta este aproximativ plan şi nu ştim exact cum o lumină, Soarele, răsare în partea de est şi după 12 ore apune în partea de vest urmând 12 ore de noapte. A fost nevoie de o deplasare substanţială spre sud a grecului Eratostene pentru ca acesta să facă observaţii cu privire la umbra unor obiecte la diferite latitudini şi în baza lor să calculeze cu aproximaţie circumferinţa planetei Pământ şi să concluzioneze că acesta este sferoid (el îl considera chiar perfect sferic). Dar şi atunci se considera că este în centrul Universului şi că Soarele se învârte în jurul său. (Amintesc în treacăt dogmatismul creştin ce a distrus aceste descoperiri.) Abia când Copernic a reuşit să calculeze şi să observe, în funcţie de eclipse şi de fazele Lunii, anumite distanţe şi mişcări de rotaţie şi de revoluţie s-a ajuns la o şi mai acurată imagine a sistemului solar, în care Soarele este central şi Pământul se învârte în jurul său. Chiar Magellan a lansat o vorbă ce demontează dogma în favoarea raţiunii şi a dovezilor: "Biserica spune că Pământul e plat, dar eu ştiu că e rotund, căci i-am văzut umbra pe lună şi am mai multă încredere într-o umbră decât în biserică." Dar pământul era sferic doar pentru unii, majoritatea încă îl considera plat. Asta nu înseamnă că el era mai puţin sferic decât e. Argumentul că "dacă majoritatea consideră ceva adevărat înseamnă că aşa e" e un argument greşit, lipsit de raţiune. În prezent avem o şi mai mare acurateţe cu privire la forma planetei Pământ, nu este sferică! Este un sferoid, în sensul că este aproape sferic dar este turtit la poli şi bombat la ecuator, nu foarte tare, dar destul de "calculabil". Ba chiar emisfera nordică este un pic mai mică decât cea sudică. Şi acum avem certitudini cu privire la aceste evidenţe, deşi certitudinile respective suportă, în continuare, reviziuni în funcţie de performanţele instrumentelor cu care studiem forma Pământului. Poate pe viitor vom avea o atât de mare acurateţe în ceea ce priveşte forma pământului încât îl vom putea reprezenta în modele (Google Earth) cu toleranţe mai mici de câţiva centimetri, adică mai puţin decât suferă scoarţa terestră influenţa gravitaţiei lunare.

De asta raţiunea este un efort. Nu numai cel de însuşire a unor cunoştinţe şi a mijloacelor de a le utiliza. Este un efort cu noi înşine, de a accepta că putem greşi şi că eventualele erori trebuie să le dăm deoparte şi să ne revizuim poziţia. Chiar dacă pentru asta trebuie să renunţăm la ideile pe care le avem deja în mod fals şi iraţional datorită tradiţiilor, prejudecăţilor şi simţurilor noastre. Aşa că certitudinea din motto este mai mult un îndemn decât o concluzie.

Un comentariu:

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.